sâmbătă, 20 iunie 2009

Istanbul, orasul legenda

Un oras cu o istorie impresionanta, cu zidiri vechi, cu hrisoave prafuite de timp si istorie, cu bazaruri, cu fosti sultani si pasale, cu negustori care fac comert pe strada... E vorba de un oras, care se intinde cu o deosebita mandrie pe 2 continente, misterios cu un ochi priveste spre Europa, iar cu celalat spre Asia. E miezul fostei capitale otomane. E Constantinopolul... Denumirea ii provine de la fondatorul Constantin cel Mare, care i-a pus piatra de temelie la fosta colonie greceasca Bizant, astfel devenind capitala Imperiului Bizantin, mai mult de un mileniu. Insa in anul 1453 , aceasta fiind cotropita de catre turci a devenit capitala marelui Imperiului Otoman . Pentru destramarea firului istoric al acestui oras , in 1930 s- a stabilit ca orasul sa se numeasca Istanbul ... Iar eu aflindu-ma aici, ma simt cuprinsa in mijlocul unui proces de contopire a civilizatiilor... Constructii vechi, moschee, femei acoperite, barbati care intorc capul la cetateni straini,indeosebi femei, muzica si cuvinte mistice, multe pisici pe stada... astea sint doar o particica din cele ce le-am vazut la prima vedere. Prima ce-am observat e ca prin tot orasul sint difuzoare, si de 5 ori in zi rasuna pe partea europeana, precum si pe cea asiatica, o muzica cu cuvinte neintelese, de parca strigatoare, iar asta cam ma infiora, nu realizam ce se intimpla de fapt. Mai apoi am aflat ca asta e ceva obisnuit aici, caci asa sunt chemati toti musulmanii la moschee, adica la biserica, pentru a se ruga lui Allah... Ca sa incepi o excursie prin oras, trebuie sa ai un ghid, care sa iti descilceasca firul istoric al orasului. In calitate de ghid, am avut o veche cunostinta Nihan, care a spus ca i-ar face placere sa ma conduca la locurile imbibate de istorie. Asa ca excursia noastra a inceput de pe partea europeana , adica de pe malul drept al strimtorii Bosfor. Aici se afla orasul vehi, si nu e de mirare daca vezi temelia unor ziduri vechi, sau facandu-se comert pe strada. De parca ma aflu in istorie. Ochi-mi jucausi alearga dintr-un loc in altul, nereusind sa cuprinda tot farmecul ascuns in aceste locuri. Aici si aerul parca are un miros de istorie, de vechime... O minunata frumusete este moscheea Imperiala Sultan Ahmet, care se m-ai numeste si Moscheea Albastra, pentru ca peretii acesteea au culoarea albastra.Mareata moschee pare a fi inima Istanbulului. Fata in fata cu aceasta, se afla o alta moschee Hagia Sofia, care care a fost simbolul Imperiului Roman si al celui Otoman. Actualmente este un muzeu, intodeauna cu usile deschise, in asteptarea localnicilor si a turistilor. La intrarea in moschee scrie ceva in araba, pe pe retele din fata, apoi vezi cum toata lumea se descalta, femeile is acoperite cam 80 %, iar cele care au capul dezgolit, slujitorii moscheii le imprumuta cite un voal mare. Intre aceste moshei se afla o minunata gradina in care, daca ti se face foame poti sa gusti niste porumbi sau castani copti, sau niste copturi traditionale. In imparatia acestei mici gradini, s-a ratacit si un obelisc egiptean , adus de la Teba, are inaltimea cam de vreo 20 metri si este plin cu inscriptii egiptene. In apropierea acestuia, mai e unul, zidit din blocuri de piatra si are pe el inscriptii de origine necunoscuta. O alta sursa de atractie pe malurile strimtorii Bosfor, este Yerebatan Sarray sau Palatul Scufundat (sub pamint), care are foma unei camere luminate cu tavanul ca de catedrala, sprijinit de 336 de coloane. In interiorul acestuia rasuna muzica mistica, care m-a transformat deodata intr-o fiinta absolut relaxata. Aici din tavan, curg picaturi de apa...am inteles ca acesta de parca ar fi un acumulator de apa subterana. Apoi , pasii nostri s-au indreptat spre un minunat parc cu plante si arbori decorativi. De aici se iveste o minunata priveliste spre niste ziduri ruinate , situate aproape de malul Marii Neagre. Si mai sunt multe de vizitat aici, ca de exemplu marele Bazar, in care am simtit mirosul specific deserturilor turcesti, a diferitor tipuri de piper si de mirodenii. Micile suvenire, scot la lumina soarelui, istoria, aur si diferite tipuri de bijuterii, care iti fac ochii sa vibreze de la un negustor la altul... Iar pentru a trece pe partea asiatica a orasului, ne-am propus sa o trecem cu vaporul pe Marea Marmara, si nu costa scump, e tot atit ca si cu metroul sau autobuzul, numai ca placerea e alta. Pentru a fugi de istorie , am intrat in cotidian, in centrul orasului. Aici forfota nu scade... Si cel mai mult m-a mirat faptul ca, Istanbulul, un oras de asa mari proportii, cu o asa istorie, cu atita lume... nu prea are urne de gunoi. Inca prin centru am mai zarit cite vreo urna, iar daca m-am infiltrat printre cartiere, atunci pe partea pietonilor erau mormane de gunoaie. Nihan mi-a spus ca atunci cind e mult gunoi vin masini speciale si le iau de aici....mdaa ...dar se formeaza deja un miros specific oribil, si nu e deloc estetic pentru un asa oras, ca Istanbulul. Asa ca turcii mai au de lucrat in domeniul acesta... Iar daca am ajuns in Istanbul, atunci ar fi mare pacat sa nu gust din mincarurile lor traditionale, care mai iuti de iti arde gura, care mai blinde la gust. Am gustat kumpir, doner, peste copt in ulei de masline, kebaburi diferite, iar la aceste tipuri de mancare se bea ayran, o batura ce pare a fi chefir de al nostru, shalgam, care are gust de muratura. Iar pentru a gusta deserturi am intrat in Sarray Muhallebici, faimos local prin deserturi delicioase, astfel am gustat baclava, deserturi din fainoase,ciocolate,checuri traditionale, precum si diferite deserturi din lapte cu nuci si miere, care au un gust unic doar aici. Pe strada am intilnit turisti arabi, europeni, americani, care incearca sa patrunda in aceasta lume musulmanica, pentru unii din ei fiind pasnica, pentru altii mai infioratoare. La fiecare colt se vinde cite ceva, si fiecare negustor incearca sa te impresioneze cu marfa sa, si plus la toate e si ieftina. Iata de ce unii vin la Istanbul, pentru marfuri, pentru negoturi diferite, iar altii incearca sa savureze aici, din paginele istoriei, din frumusetea arhitecturala, patrunzind astfel intr-o lume fascinanta a fostului Imperiu Otoman, a vechiului oras Constantinopol...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu